Imi pare rau ca eu sunt cel care te anunta acest lucru, dar cu totii vom muri. Nu acum… dar intr-o zi… in cele din urma cu totii vom fi morti. Si nu inventez acest lucru. Se va intampla cu adevarat. Candva in viitor toata lumea care citeste acest articol va muri.

Asa ca, cum crezi ca te vei duce? Infart? Alzheimer? Cancer? Atac cerebral?  Poate ca vei avea un accident sau doar o moarte naturala.

Stii cate persoane mor in fiecare zi? 153.000. Asta inseamna in jur de 2 persoane pe secunda. Cat timp am nevoie pentru a scrie acest articol, 700 de persoane isi vor pierde viata. Moartea ne va cere familiile, prietenii, ne va cere pe noi toti. Existenta noastra umana, toate acestea sunt temporare. Moartea este un eveniment pe care toate lumea va trebui sa il experimenteze. Toata lumea. Cosasul mortii nu tine o lista cu persoane ce nu trebuie sa moara.

Si ce se va intampla atunci cand murim? Fie vom inceta sa mai existam, fie vom continua sub o alta forma in viata de dupa. Daca o parte din noi reuseste sa indure partea de dupa moarte, care parte va fi? Nu vor fi corpurile voastre fizice, acelea raman aici. Toate posesiile noastre materiale vor ramane de asemeni, in urma. Chiar si realtiile noastre personale vor fi dezradacinate. Daca o parte din noi este posibil sa traiasca mai departe, trebuie sa fie ceva dincolo de ceea ce percepem cu simturile noastre fizice. Daca putem sa o vedem, sa o auzim, sa o atingem, sa o mirosim, sa o gustam atunci acea parte ramane aici. Cu totii suntem fiinte umane. Umanul in cele din urma va muri, dar cum ramane cu fiinta? Exista o parte din noi ce va supravietui mortii.

Nu stiu. Cred ca exista. Am speranta si credinta ca exista. Poate ca chiar percep unele dovezi ca exista. Dar tot nu stiu. Nu vei stii cu adevarat ce se afla dincolo de moarte decat cand vei inceta sa mai respiri.

Insasi natura acestui puzzel ma impiedica sa stiu adevarul complet in avans si totusi, nu pot cu adevarat sa traiesc, daca nu am un raspuns. Nici unul dintre noi nu poate.

Asa ca ne ramane doar o singura optiune: vointa noastra libera, libertatea noastra de a alege ce credem. Putem sa alegem sa credem in uitare sau putem alege sa credem in permanenta. Daca noi insine nu suntem permanenti, atunci vietile noastre pot fi umplute doar cu impermanenta. Tot ceea ce creem.. tot ceea ce suntem…totul se va transforma in praf. Nimic din fiinta noastra nu va rezista. Putem exista doar pentru supravietuire, o sarcina la care in cele din urma cu totii vom esua. Dar daca traim pentru ceea ce este permanent, atunci chiar si pe parcursul existentei noastre muritoare, vietile noastre vor fi infuzionate de imortalitate. Fiinta noastra adevarata nu poate fi pierduta, poate doar sa fie transformata.

Vezi, adevarata intrebare din spatele acestei alegerei este aceasta: Este un motiv pentru ca existam? Existenta noastra umana are un scop? Si daca raspunsul este da, atunci acest scop trebuie sa vine din partea noastra care este permanenta. Deoarece ceea ce este mortal, nu poate oferi nici un scop. Este doar praf. Aceasta este cea mai profunda alegere umana pe care o infruntam. Traim pentru ceea ce este temporar, sau traim pentru ceea ce este permanent? Ne devotam vietile prafului… sau destinului?

Intr-o zi corpurile noastre vor muri. Casele noastre se vor narui. Persoanele dragi noua vor plange trecerea noastra in nefiinta. Povestea vietii noastre nu va mai vedea o noua pagina. Pe termen lung… toate acestea… sunt pulbere. Daca traim pentru praf, atunci praf vom deveni. Dar cand alegem sa credem in propria noastra permanenta, castigam acces la insasi motivul pentru care existam. Ne cunoastem scopul nostru. Si in sfarsit incepem sa traim ca spirite libere ce suntem cu adevarat, in loc de cochiliile fragile care ne gazduiesc. Vedem ca nimic din ceea ce este temporar, nu poate oferi vietilor noastre semnificatie. Doar ceea ce este permanent poate. Si ce este permanent? Este ceea ce rezoneaza profund cu spiritul grozav din interiorul nostru. Adevarul. Compasiunea. Onoarea. Justitia. Pacea. Iertarea. Umilinta. Curajul. Credinta. Bunatatea. Iubirea.

Acea fiinta imortala ofera semnificatie vietii noastre umane. Asa ca atat timp cat existam in aceste corpuri mortale, nu suntem sedusi de praf. In loc, traim pentru ceea ce este real. Si cand corpurile noastre mor, o parte din noi va supravietui.

Corpul lui Mozart este mort. Dar muzica lui rezista.

Corpul lui Martin Luther King este mort. Dar visul lui este inca viu.

Corpul Maicii Teresa este mort. Dar darul ei de compasiune nu este mort.

Marea ironie este ca tot ceea ce achizitionam aici in lumea fizica va fi pierdut. Doar ceea ce oferim permanentului va rezista.

In final totul este atat de simplu, dar noi complicam lucrurile. Darul nostru catre lume poate fi un cantec, un poem, un tablou, un copil, sau expresia unei idei. Fiecare dintre aceste daruri contin o parte din permanenta noastra. Sunt vehicolele prin care daruim inspiratie, creativitate, empatie.

Nu iti lua darul in mormant. Lasa spiritul tau sa exprime maretia lui. Traieste pentru ceea ce este real. Si cand in sfarsit vei parasi aceasta lume, va fi o tranzitie pacifica in loc de o tragica realizare.

Traieste pentru ceea ce este real.