Constientizarea nu este goala. Poate fi un recipient de sortimente, dar nu este un vas gol. Ce contine aceasta? Contine ganduri si acele ganduri se manifesta intr-o forma fizica. Aceasta este ceea ce noi numim realitate fizica. Totul in afara constientizarii, pe care le percepem ca exista, este o expresie a continutului constientizarii. Din moment ce constientizarea tine gandurile unui ego, ego-ul se manifesta intr-o forma fizica ca si corp uman. Ego-ul beneficiaza de constientizare, dandu-i o perspectiva in prima persoana cu care sa interactioneze manifestarile sale. A trai ca fiinta fizica inseamna intrarea in constiinta in sine si explorarea continutului in prima persoana. Constientizarea in sine este perfecta asa cum e. Iar perspectiva ego-ului este construita astfel incat, pare mereu imperfecta. Perspectiva in prima persoana a ego-ului vede defectele in timp ce perspectiva la a treia persoana a constientizarii vede doar perfectiunea si bucuria.

Daca constientizarea este perfecta, atunci de ce a creat ego-ul? Deoarece ego-ul este de asemeni perfect – in felul lui urmeaza calea perfecta spre descoperirea acelei perfectiuni. Ce este perfectiunea, daca nu este nimeni sa o perceapa si sa o aprecieze?

O parte integranta a perfectiunii in sine este crearea unui observator, a carui rol este sa descopere si sa aprecieze perfectiunea. Si pentru a aprecia perfectiunea, acel observator trebuie, de asemeni sa inteleaga imperfectiunea. Acel observator este ego-ul.

Este ironic ca ego-ul nostru, pe care noi il percepem ca fiind imperfect si plin de defecte, este de fapt parte din perfectiunea in sine. Perfectiunea nu poate exista fara imperfectiune.

De fapt, oricat de paradoxal pare, imperfectiunea este de fapt continuta in perfectiune. Defectele noastre cele mai profunde, sunt cele care dau nastere la frumusetea noastra cea mai mare. Experientele noastre de esec cele mai oribile si dureroase, sunt cele care ne permit sa crestem cel mai mult si sa ajutam cat mai multe persoane. Esecurile noastre sunt esecuri perfecte.

Ceea ce ne cauzeaza cea mai mare suferinta, este de asemeni, ceea ce ne da cea mai mare bucurie. Singura diferenta intre suferinta si bucurie este perspectiva, cum ar fi perspectiva timpului.

Unele persoane spun ca, calea spiritualitatii necesita ca noi sa abandonam ego-ul. Totusi, calea spre iluminare necesita o apreciere profunda a egou-ului si a rolului sau in expersia de sine a constiintei.

Ego-ul nu este o greseala. Greseala este identificarea  cu ego-ul si este totusi o greseala perfecta, deoarece conduce spre o apreciere profunda a identitatii constientizarii. Ego-ul poate ca nu este adevarata ta identitate, dar este o parte vitala dintr-un intreg mai mare. Scopul ego-ului este sa perceapa si sa aprecieze continutul constientizarii. Eventual conducand  la concluzia ca totul este de fapt perfect asa cum este, inclusiv ego-ul in sine.

Iubeste-ti imperfectiunile, defectele si greselile tale, pentru ca si ele sunt sursa bucuriei imense.