„Daca vrem sa invatam pace reala in aceasta lume si daca vrem sa desfasuram un adevarat razboi impotriva razboiului va trebui sa incepem cu copiii “- Gandhi
Discutia despre compasiune cu copii nostri este foarte importanta – persoane pe care le iubim si nu vrem sa le vedem suferind si totusi aceste suferinte deseori le ceam noi. Ca parinti nu dorim sa ne gandim ca am putea crea suferinta in copii nostri, dar se intampla si ar trebui infruntat acest subiect cat mai deschis.
A invata copii ce este compasiune. In primul rand de ce este acest subiect atat de important? Deoarece a crea o lume mai compasionala necesita ca generatia urmatoare – copii nostri – sa invete sa fie mai compasionali. Si cum invatam copii nostri acest lucru ? Prin a vorbi cu ei si mai important prin a avea un comportament noi insine care este plin de compasiune, astfel incat sa aiba un model foarte bun acasa. Acest lucru inseamna ca trebuie sa fim plini de compasiune catre toate persoanele din casa noastra, inclusiv copii. Pana acum suna grozav, nu? Dar facem cu adevarat acest lucru? Daca vreodata ai disciplinat un copil cu o palma, cu o insulta verbala, cu o pedeapsa care trebuia sa il invete o lectie, atunci ai actionat intr-un mod care nu este plin de compasiune.
Disciplina nu este compasiune. Cand un copil devine nervos, arunca jucarii, loveste alti copii sau plange foarte tare, deseori parintii vor folosi forta pentru a opri copilul. Cateodata aceasta forta este de fapt un limbaj care ameninta cu pedepse, cateodata inseamna sa il pui la colt, cateodata este vorba de violenta prin a palmui sau mai rau. Aceasta este „disciplina” si ar trebui sa invete copilul ca ceea ce face este gresit. Dar care este de fapt mesajul pe care il transmite? Ca este gresit atunci cand se enerveaza sau este suparat. Ca parintii lui il va trata rau atunci cand o face. Ca a se supune si a se conforma este mai important decat a fi bland si iubitor. Cand un prieten este nervos sau plange nu il plesnim sau tipam la el pentru a-l face sa taca. Sau il inchidem intr-o camera sau il fortam sa stea tacut pe canapea. Acest comportament ar fi considerat nu doar nepoliticos, dar ofensiv. Prietenul nostru are nevoie de compasiune, de o imbratisare, de o ureche receptiva, de cineva care il intelege si ii simte durerea si vrea sa o elimine. Si totusi cand copii nostri sunt suparati, deseori facem exact opusul. Nu ascultam si nu incercam sa ii intelegem sau sa le simtim durerea sau sa cautam sa o eliminam. De fapt cauzam si mai multa suferinta. Si asta nu este compasiune.
Cauza maniei copiilor. De ce un copil devine suparat si tipa si plange, fara un motiv aparent? Deseori pentru ca nu primeste ceea ce vrea el. Ceea ce cauzeaza aceasta manie de cele mai multe ori suntem noi. Nu le oferim libertatea pe care o fiinta normala o merita. Nu credem ca au aceleasi drepturi ca noi adultii. Credem ca ii cunoastem mai bine, asa ca ii controlam. Dar este aceasta compasiune? Daca un alt adult ne-ar spune ca stie mai bine decat noi ce ne trebuie, ne-ar place sa ne controleze? Ne-ar place ca nu ne ofera libertate si nu ne permite sa facem ceea ce ne dorim? In mod sigur, nu. De fapt aceasta lipsa de respect, demnitate si libertate ne va cauza durere si suferinta. Asa cum se intampla si cu copii nostri. In loc sa fim plini de compasiune ii facem sa sufere.
A fi un parinte plin de compasiune. Din fericire exista o metoda mai buna. Si anume aceia de a-ti lua copii in serios. Este o schimbare radicala fata de metoda traditionala. Trebuie sa ai o mentalitate deschisa si sa fii dispus sa iti schimbi parerile. Si aceasta metoda include sa nu iti fortezi copilul sa face nimic din ceea ce nu isi doreste. Mai degraba trebuie educat, ghidat, ajutat. Si trebuie sa incerci sa il conduci prin convingere, mai degraba decat prin constrangere. Suna bine, dar in realitate poate fi dificil pentru un parinte traditional sa accepte acesta metoda. Si trebuie sa renunte la notiune ca copilul trebuie sa asculte si sa se supuna, ca trebuie sa il invete anumite lectii, ca educatia este facuta corect printr-o scoala care obliga, ca metoda noastra este cea corecta. Cu acesta metoda mai putin traditionala parintele si copilul trebuie sa gaseasca un numitor comun, sa se intalneasca undeva la mijloc intre dorintele lor. Cu acesta metoda toata lume trebuie sa castige si nimeni nu are de suferit.
Dar ce se intampla atunci cand… Ce facem atunci cand copilul plange si nu asculta de rationament? Vei gasi compasiunea pentru copilul tau – il vei imbratisa, il vei asculta, il vei ajuta sa obtina ceea ce isi doreste. Asta inseamna sa fii un parinte plin de compasiune.
Si acest tip de compasiune, a simti suferinta copilului tau si a-l ajuta este modelul pe care copilul nostru trebuie sa il invete si sa il aplice cu alte persoane. Si daca cresc si devin persoane pline de compasiune, lumea este un loc mai bun.